Omul vechi-omul nou...

Se spune ca umbrele, desi seamana cu intunericul, sunt totusi fiicele luminii. Eu personal nu sunt tocmai de acord cu afirmatia mai sus mentionata.
Lucrurile, faptele si gindurile oamenilor ar trebui, in opinia mea, sa fie doar in doua variante: albe sau negre. Griul, dragii mei, e o nuanta rea chiar si pentru masini: pe vreme de ceata, nu se prea vede!!!...
E, acest gri e, in mod paradoxal sau tocmai de aceea, atotstapinitor in societatea umana din Romania si de aiurea. Sunt, fireste, mai multe nuante sau forme de gri: griul-perla, griul deschis (seamana cu albul, dar nu va pacaliti, nu e alb!), griul-petrol, griul inchis, numit si de sobolan, etc
Daca gindim in plus infinit si minus infinit, griul e undeva pe la zero! Si asta pentru ca, Shakespeare spunea: “to be or not to be” si nu: a fi macar acolo un pic sau a nu fi complet ticalos! A fi om de caracter sau a nu fi om de caracter: to be or not to be! Individul acela care ar fi un pic din amindoua il vom situa in zona gri, adica cam pe la zero!
Si iata ca, privind in juru-ne vedem doar gri!Adica, zero! Trista culoare...
Romanul are o vorba, care vine sa-mi confirme spusele: “nu poti fi si cu slanina in pod si cu porcul in cotet!” Alba sau neagra, totul sau nimic!...Un tip mai frustrat mi-ar sari acum in cap spunindu-mi: “Da' ce draga, tu te crezi alba?”
Dragilor, nimeni nu-i complet alb, plus infinit, imaculat, pur, etc. Povestea e ca, desi nu suntem, ar trebui sa fim. Nimeni nu-i perfect, scopul vietii ar fi si acela de-a dori sa devenim perfecti, adica adevarat crestini!
De ce va spun toate acestea? Pai, pentru ca suntem pe un site care-si propune sa schimbe mentalitatea, pornirile noastre dobindite in anii de comunism si\sau de educatia deficitara data de parintii comunisti, securisti, etc O Miscare ce, as vrea sa cred sau imi place sa cred, intentioneaza s-o rupa cu trecutul comunist si sa se indrepte, incet, dar sigur, catre Musatini, catre traditie, catre Biserica, catre Dumnezeu!
In incercarea noastra, bazata mai mult sau mai putin pe mimetism, apare o problema: dorind a fi, sa zicem, mai buni, devenim parca mai rau...
In Franta si, din acel moment, in toata lumea s-a nascut si s-a extins cel mai incredibil de ridicol exemplar uman: snobul si fratele lui bun- parvenitul.
Regele-Soare sau Ludovic al 14-lea era un barbat extrem de educat, cultivat, de un rafinament si stil, de o eleganta cu totul speciala, se spune. Fiind atit de gratios in maniere, toata Curtea din juru-i incerca sa-l imite. Daca, spre exemple, el ridica degetul cel mic in timp ce bea apa, dintr-un pahar, toata “lumea buna” de la Curte incepea sa faca aceelasi lucru dovedind, nu-i asa, delicatetea si rafinamentul manierelor lor...
Astfel au aparut;” Pretioasele ridicole”, “Impostorul”, etc scrise de Moliere (contemporan Regelui-Soare). Si tot cam pe atunci scrise el, Descartes: “Gindesc, deci exist.”
Moliere isi ridea de imitatorii de doua parale ai Regelui, iat Descartes ii indemna pe pretiosi a gindi, daca au pretentia cum c-ar si exista!
Toate aceste povesti scrise de mine aci au, fireste, un scop: acela de-a le arata unora ca la baza formalismul, pretentiilor de tot felul si dorintei aprige de-a fi in charge trebuie sa se afle, la modul cel mai categoric, valoarea autentica, fiindca altfel nu sunt decit niste fiinte gri, pretioase prin ridicol care pretind cum c-ar si gindi, dar nefacind-o, nu prea exista, urmarind rationamentul lui Descartes!