Despre mine

Fotografia mea
"CIVILIZATIA A MERS INAINTE PRIN ELITE!" “De smecheri si canalii distantarea se realizeaza prin nepasare si refuzul de a-i intilni pe terenul lor.”N. Steinhardt

sâmbătă, 1 mai 2010

CUM RECUNOASTEM VALOAREA?

Valoarea este un alt concept filosofic, dar eu ma voi margini doar la partea “practica” a valorii, ca sa zic asa.
Dupa cum toate fiintele umane sunt inzestrate cu abilitatea de-a crea ca si cu cea de-a recunoaste frumosul, tot astfel noi avem inradacinata si capacitatea de-a sesiza valoarea (constient sau mai putin constient).
Evident ca, recunoastem frumosul in directa relatie cu frumosul din noi insine, iar capacitatea de-a crea o putem pierde din pricina alegerilor noastre, din pricina decizilor pe care le luam in viata.
Recunoasterea valorii are in vedere, ca si in cazul frumosului, “valoarea” noastra reala, cea cu care ne-am nascut, dar si cea in care am fost educati.
Spre exemplu: carti sunt toate, insa unele sunt mai importante valoric decit altele. Una e sa citesti “Crima si pedeapsa” a lui Dostoievski si alta e sa citesti o carte despre o crima reala (eu le numesc: articole de ziar pe 200 de pagini). Diferenta consta in: prima se inscrie la categoria literatura de valoare, adica cu mesaj, idee si traire artistica, crima reala la categoria literatura de informatie sau de duzina. De ce de duzina? Fiindca “scriitorul” face munca de jurnalist ce insira niste fapte (vezi procesul verbal al politistului), dar implicarea sufleteasca, trairea lui artistica este nula. El nu se implica afectiv si emotional si, deci nu ne transmite un mesaj sau o imagine ori o idee creatoare, ci doar ne relateaza niste intimplari, situatii. In absenta ideii creatoare, scrierea cu pricina nu are valoare artistica. Pentru ca arta presupune creatie. Reciproca fiind valabila: nefiind arta creatoare, nu-i nici literatura de valoare! E abrupt ceea ce scriu, dar doar in acest fel vom intelege de ce le atit de greu unora sa-l citeasca pe Shakespeare (ma refer in special la vorbitorii de limba engleza) si atit de natural sa “lectureze” (cuvint folosit de toapele noastre) literatura de doua parale. Shakespeare nu “vorbeste” aceeasi limba cu ei si pentru a-l citi cu placere trebuie sa ai o anumita deschidere intelectuala si valorica, in timp ce real murder nu-ti cere decit sa stii sa citesti si atit. Un copil in clasele primare va citi cu usurinta crima cea reala, dar va avea oarece probleme (nu numai de intelegere a textului) cu Shakespeare. Mintea astora de citesc cu fervoare asemenea gunoaie nu e mai dezvoltata intelectual decit a copilului de 9 ani!...
Cind observam un asemenea individ, intelegem pe data care este “valoarea” lui! El poate fi un tip cu bani, cu acareturi si chiar sarmant, dar el este in fapt un ignorant, cu pretenti la nas! Adica un parvenit! E foarte posibil ca a crescut si a fost educat intr-un mediu viciat si de aceea el va fi atras si influentat de oameni exact ca si el!...
In ceea ce priveste muzica, aci lucrurile stau, in opinia mea, putin altfel.
Motivul pentru care nu-mi place limba chineza este pentru ca n-o cunosc! Poate, daca as sti chineza, mi-as schimba si gustul...sau parerea despre aceasta limba...
Ce putem auzi de indata ce deschidem ochiii? Manele, hip-hop, etc. Merg pe strada si-mi rasuna in cap muzica unuia din masina: hip-hop; aprind TV-ul, aceeasi cintare; radioul striga la mine aceelasi ritm...
Am invatat sa-mi inchid urechile de citeori aud asemenea zgomot si sa le deschid larg (si odata cu ele si sufletul si mintea) la un alt fel de muzica.
Dar un adolescent ce poate face? El nu are gustul format si nici sansa de-a fi ajutat, printr-un exemplu bun, de catre cineva. El va urma gustul strazii si, daca strada va asculta manele, apai si el va deveni un fan inflacarat al manelelor. Daca partintii sau prietenii vor fi in transa ascultind hip-hop, adolescentul, copilul, individul respectiv le va urma exemplul rau!
Cu alte cuvinte: spune-mi ce muzica asculti si-ti voi spune cam ce fel de educatie ai! Cam ce fel de persoana esti.
OK. Vine insa intrebarea: dar daca nu e nici manea si nici hip-hop, ci pare a fi ceva mai de doamne ajuta, ce facem?
Rationamentul meu, desi implica un pic de imaginatie, e simplu. Ma intreb: voi mai auzi eu de tinarul, tinara, grupul, banda asta si peste 20-30 de ani? Si daca, la modul cel mai sincer, raspunsul e: “Nu, nu cred!”, atunci respectiva cintareata sau formatie e sezoniera (ca fetele de pe plaja, la mare). Si doar atit!
Asadar, valoarea artistica a unui cintaret sau grup muzical o da timpul! De aceea eu, la capilolul “muzica usoara”, ascult muzica “veche”, cea care si-a cistigat valoarea prin timp si in timp. Pe baietii astia noi ii las sa zburde in legea lor, eu astept Timpul sa le dea nemurirea sau efemeritatea....

Nu ne ramine decit un singur lucru de facut, in cazul in care nu stim exact cu cine avem de-a face: sa-l intrebam: ce carti citeste? Si nu: ce carti ii plac? De ce? Fiindca el poate sa-mi citeze din memorie titlurile unor carti de care el a auzit, dar pe care nu le-a si citit... Ce muzica asculta? Si nu: ce muzica ii place?... Ce programe priveste la TV? Si nu: ce programe ii plac?..

PS. Atentie: a nu se confunda caracterul cu valoarea cunostiintelor sau educatia valoroasa ale unei persoane! Si ce e cel mai important? CARACTERUL! In lipsa lui, nimic nu conteaza! Asta fara discutie.