NE PUTE, DAR SI CE DACA

Noi, romanii, nu stim sa ne facem reclama si ar trebui sa invatam! Noi stim doar sa scoatem defectele, bubele in fata, dar Romania nu are doar ciurucuri! E drept ca, de regula, proasta calitate, proasta crestere si prostul gust sar, precum paduchii, in fata si tocmai de aceea trebuie si noi, descoperindu-ne calitatile si valorile, sa terminam cu paduchii si sa aratam lumii adevarata, valoroasa noastra fiinta.

Bulgarii au turismul cu mult mai competitiv ca noi si, sa ma ierte Dumnezeu, daca eu, vecina lor, i-as vizita… Dar sunt occidentali care, gasind preturi accesibile si o tira de calitate, merg in vacanta, ba unii chiar intentioneaza sa se stabileasca (cei la pensie, in special) in… Bulgaria!
Nu stiu daca tiganii lor sunt tot atit de atotstapinitori si omniprezenti, cu tupeu si obraznicie ca la noi, dar nu aud pe nimeni zicind: “Bulgaria, tara de tigani!” Si ma intreb de ce? Trebuie sa le taiem din nasul lor tiganesc si sa-i marginalizam un pic pe parpandei si pe pirande ca s-au intrecut de gluma si nu mai e de saga! Fara discutie!

Ma uit la TV si vaz de una zi o “reclama ascunsa” in spatele unor reportaje si emisiuni cu subiect turistic. Au americanii astia un talent de-a face din rahat bici de toata frumusetea!

Eu am locuit 4 ani in Texas si nu-s dornica a ma intoarce vreodata acolo!… Oameni simpli, dar ucigator de ingimfati; ignoranta, numele tau e America, in general, dar o parte groasa salasuieste in Texas. Orase frumoase, dar nelocuite: oras- business… in fine…
San Antonio, care probabil acum 50 de ani era o minune americana, alaturi de Savannah (Georgia), dar acum o bintuie mexicanul (San Antonio), negrul (Savannah). In afara unor locuri deosebite, nu prea ai ce vedea si invata…

Emisiunea, despre care incepui a scrie, vorbea despre San Antonio (Texas) si pe durata a unei ore intregi eu (care locui acolo) am aflat ca e cel mai mimunat spatiu de pe pamint sau aproape… Or lucrurile nu stau chiar asa! Sunt 3 “minuni” mari si late de vizitat: Alamo, Riverwalk si Missionary Church.
In Alamo poti vedea o cladire si niste uniforme asezate pe jos pe piatra muzeului (soldatii omoriti pina la unul de catre mexicani in revolutia lor) si cam asta-i tot de privit, dar ai totusi ceva si de invatat!… Costa cam mult, dar texanii sunt mindri de istoria lor. Foarte frumos.
Riverwalk e, dupa cum ii zice si numele, un riu, San Antonio River, ce trece prin oras si este amenajat si ingrijit(!)pe maluri cu hoteluri si restaurante, cu muzica live si mini-vaporas…e dragut, dar dupa ce maninci de 2-3 ori pe la restaurantele cu pricina, te plimbi cu barcuta si poate o iei si pe jos, ca-s copaci si flori de-a dreapta si de-a stinga riului, gata, s-a terminat, mi-a ajuns. Nu mai vreau!
Missionary e intr-adevar intresant (cel putin pentru mine) si de fapt acestea sunt locurile de vizitat si de invatat. Fireste ca, emisiunea noastra nu le-a scos in evidenta ca americanii sunt preocupati de mincare nu de cultura si\sau religie!

Asadar, dintr-un loc mediocru, baietii scoasera o bijuterie de oras, care poate fu, dar nu mai e…

Si noi putem face reclama de felul acesta! Doar ca la noi tiganii si cersetorii sunt de neocolit si, prin urmare, orice incercare onesta s-ar termina printr-un fiasco! Credeti ca San Antonio nu are cersetori? Ba bine ca nu! In Atlanta sunt inca si mai vioi… Credeti ca-i filmeaza careva? Credeti ca face cineva filme sau reportaje cu ei? NU! Nimeni nu-i baga in seama, ca si cind n-ar exista! E drept ca nu-s chiar atit de numerosi ca la noi, dar tot drept e ca si politia e mult mai activa, mai eficienta si mai necorupta, desi e platita prost, tot ca la noi…

Nu va scriu nimic noi? Ba eu cred ca da, fiindca daca nu-i nou, daca va string si pe voi de git mizeria si promiscuitatea, de ce nu reactionati???

Stiti, intr-o zi, ciinele meu, Doberman mare, negru si fioros foarte, in realitate o caprioara sau un minz, facu treaba mare in casa. Miros patrunzator, mizerie fara cuvinte, ma rog… Ce ziceti voi ca am facut? Am lasat acolo diareea, fiind prea scirbos sa o curat? Nu! Am luat caca si l-am aruncat, am spalat si am parfumat si camera a devenit din nou curata! Fireste ca putea, fireste ca n-a fost o placere, dar ar fi fost cu mult mai ingrozitor daca lasam rahatul acolo! Credeti sau nu, dar rahatul continua sa puta si cind e uscat…
Rahatul ce salasuieste in Romania nu-i nici macar uscat, ca au flacaii grija sa-l improspateze… iar noi grija sa ne plingem, fara sa facem nimic! Sau, si mai bine: asteptam sa vina altul sa faca treaba, ca noua…zece…

PS Azi-dimineata, in timp ce-l pregateam pe fiul meu sa mearga la scoala, auz la TV pe o tanti care striga: “Nu mai vrem sa ne spuna guvernul ce trebuie sa facem! Noi ne dirijam singuri viata!” Ei, asa da!
Voi credeti ca vine soacra-mea sa-mi spuna ce am de facut si ce nu? Sa-mi organizeze bugetul si sa-mi directioneze viata? Cu satisfactie deplina (in munca, vorba aluia de-l impuscara) va anunt ca acest lucru nu se intimpla pe tarlaua mea! Eu nu astept de la guvern, stat si de la nimeni sa-mi dea nimic si sunt romanca, crescuta si educata in Romania comunista, tot ca si voi!…
Daca-mi pute actionez si cind lucrurile o iau la vale REACTIONEZ! Cum? Indreptind ce-i de indreptat si daca nu se mai poate corecta nimic, pur si simplu schimb, dar nu cu ce-a fost mai inainte si s-a dovedit rau, prost si fara valoare, ci incerc sa pun VALOAREA SI CALITATEA in prim plan. Incerc si adesea reusesc!
De ce va zic toate acestea? Fiindca imi pasa! Fiindca asa nu se mai poate! De aceea!

A SOSIT CLIPA UNUI…ALTFEL DE DRUM

Romania e tara in care imposibilul devine posibil, in care cel mai anormal fenomen pare a fi de-o normalitate incredibila. Transformari halucinante si metamorfoze dintre cele mai cumplite care, daca ar fi fost film, ar fi luat Oscarul, din nefericire nu a fost si nici nu e un film, ci un neant real pe care poporul roman a avut si are nesansa de a-l trai de vreo 70 de ani incoace.

Sa ma explic:
“Ciuma este o boala deosebit de contagioasa; infectarea este produsa de piscatura puricelui de sobolan cenusiu la om. Aceasta schimbare de gazda a puricelui se intimpla numai dupa moartea rozatorului.”

Dupa moartea rozatorului… sobolan cenusiu!…
Cind va ziceam eu ca nu-mi place griul, combinatia aceea stupida intre alb si negru, o culoare perfida, plina de umbre incolore, adica fara fata sau fara de obraz!…

Asadar, sobolanul cenusiu a fost omorit, dar puricii lui incepura sa infecteze poporul roman…
Tristetea abia de-acum va sa inceapa: unul dintre purici s-a transformat intr-un sobolan, de data asta negru sau mai brunet (ca doar e din neam) si, incredibil, scirboasa scirnavie parea la incepu alb…sau unii purici, vrind sa ne insele, l-au vopsit in alb sau s-a vopsit el insusi? Cine mai stie, cert este ca, puricele cu zimbet larg si ochii mici s-a metamorfozat repede intr-un sobolan mare, urit si negru, plin ochi de purici! Ca el e urit si negru, e treaba lui, problema noastra sunt puricii…
Puricii, luind exemplul sobolanului-tata, incepura sa devina si ei sobolani plini de purici, de asemenea… si uite asa, din purice in sobolan, si din sobolan in sobolan, aproape ajunseram sa nu mai zarim Omul! (Iarta-ma dragul meu Dan, dar tu in cosmarul asta esti Omul – unul dintre cei care au reusit sa nu se lase piscati si nici metamorfozati de mutanti, chiar daca te numesti Puric!).
Vedeti, In Romania totul e pe dos, anormal si ireal: Omul se cheama Puric, iar puricii se predind oameni… doar sobolanii au ramas sobolani! Mai mari sau mai mici, adica mai imbogatiti sau mai putin inavutiti, mai cenusi sau mai negri… E TIMPUL SA SCAPAM DE EI!
E vremea sa ne trezim din acest cosmar real: ori stirpim sobolanii cu purici cu tot, ori ne lasam in continuare omoriti lent (si se pare ca nu chiar atit de lent), dar sigur! Ori la bal, ori la spital! Totul sau nimic! Si acum poate fi clipa, clipa cea mare de care se tem ei si pe care poporul roman o asteapta inca din timpul Pietii Universitatii…

SUCCESUL SI EFEMERIDA

Pe vremea cind cochetam a fi profesoara, le-am cerut copiilor mei sa faca o compunere sau eseu, cum vreti sa-l numiti, cu titlul: Visul meu”. Nu doream sa aflu ce viseaza ei noapte, ci aspiratiile si idealurile lor treji fiind.
Rezultatul: 55% dintre ei visau sa devina…milionari prin a cistiga la loto; un alt procent dorea sa fie cintarete sau manechin (photo model); altii nu-si doreau mai nimic si doar 5-6% dintre ei visau sa fie o persoana cunoscuta, sa aiba o profesie si nu doar un job!
Diferenta dintre a avea un job si a avea o profesie este uriasa. Profesia presupune talent, job-ul, in cel mai bun caz, o tira de scoala si sansa de-a obtine o slujba mult mai bine platita decit individul in cauza ar merita.

“Un conducator nu se alege, un conducator se impune!”

Si conducatorul se poate numi artist, doctor, inginer, scriitor, oricare profesie care se practica cu talent si inteligenta.
Norocul, pentru un om de talent, practic nu exista; norocul e pentru efemeride…

In America, si cred ca peste tot in lume, se vehiculeaza expresia” om de success” si se are in vedere mai mult doar latura materiala. Dar succesul n-are legatura cu banii ci, cu talentul! Fara talent esti un om de success, dupa cum fara caracter esti un om de valoare… adica, nu prea merge!
In opinia mea a fi o persoana de succes inseamna ca ai potential de-a deveni un nume dupa moarte sau mai ales. In absenta numelui acesta nu esti decit o efemerida, care poate a avut ceva bani cit a trait, dar care, in fapt, nu s-a nemurit pe sine, ci s-a ucis inainte de-a fi trait cu adevarat pe acest pamint.
Doar talentul exersat adica talentul in actiune da unei persoane satisfactia muncii si poate, daca e inteligent si de calitate, sa-l transforme spiritual, sa-l inalte intr-adevar in proprii lui ochii, ca si in ai altora.

Dragilor, o femeie de success a fost Maria Callas - cea mai minunata voce de mezzo-soprana, Elisabeth the First care a lasat Angliei un imperiu si inca cel mai puternic al vremii si exemplele ar putea continua, dar nu la nesfirsit…
O persoana de success, dragutii mei pragmatici, nu inseamna sa impingeti niste hirti pe un birou, sa vorbiti la telefon, schimonosindu-va vocea intr-o mieuneala ridicol de falsa, sa va platiti darile la stat si sa va petreceti week-end-ul in tripou unde beti pina incepeti sa credeti si voi insiva iluziile voastre!…
Vorbeam intr-unul dintre articolele mele ca toti avem capacipatea de-a crea, dar doar Omul creat de Dumnezeu si-o exercita, restul supravietuiesc la nivel de zoologie si, desi se cred fericiti, ei nu fac altceva decit sa se metamorfozeze, inca din timpul vietii lor inutile, in praful drumului, in efemerida.

Efemerida nu poate fi o fiinta de success, fiindca existenta ei e limitata in timp, iar succesul sau gloria sunt nemuritoare. Succesul de moment e pentru indivizii efemerici, turistii de sezon la mare. Succesul real, authentic e scris in istoria umanitatii:
“Nu mai avem evenimente istorice, avem stiri, fiindca si oamenii sunt mici!” (Dan Puric)
Si de ce sunt oamenii astia atit de mici? Fiindca viseaza pragmatic: sa fiu milionar ca sa nu mai merg la serviciu!” Omul de talent, adica de succes nu merge la serviciu pentru bani sau nu numai pentru bani, el practica profesia lui datorita talentului… Cintaretul care va cinta pentru bani, doar pentru bani, se numeste muzicant, mai limpede - efemerida. Omul de talent exercita profesia lui pentru ca nu poate trai fara ea, ii este necesara organic.(De aceea avem doctori – veterinari umani, politiceni – boschetari, cintareti – muzicanti, etc)

Efemerida poate luci pentru o vreme precum aurul veritabil, dar stropita de ploaia timpului, ea se va innegri de ciuda… Viata ei e sortita a fi de durata limitata si orice incercare de-a o nemuri este sortita esecului datorita limitarii individului in cauza. Ca la matematica: daca a e egal cu l, inseamna ca si l este egal cu a.
In cel mai bun caz, efemerida poate lasa, dupa inutila-i viata, doar o poza in care o putem vedea zimbind timp printre sticle de bautura, singurele dovezi concrete ca acea fiinta a fost, pentru o vreme pe pamint, alaturi de Omul Nemuritor.

SA NE SMULGEM DIN NEGATIE

Cind eram foarte tinara, invatind despre Rene Descartes, ceva nu mergea: era atit de perfect principiul lui: “Dubito ergo cogito. Cogito ergo sum “ ca declansa in mine o reactie centrifuga, ceva de genul: e prea corect sistemul asta ca sa fie si bun. Si dupa cum societatea “civilizata” se doreste perfecta (precum robotul), principiul rationalist a fost adoptat aproape inconstient…
Acum, dupa mai bine de 20 de ani de la aflarea de catre mine a principiului cartezian, am inceput sa inteleg de ce nu merge si de ce Descartes a gresit.

Asadar, hai sa incepem cu a doua parte a principiului: “Gindesc deci exist” Doar pentru faptul ca gindesc rezulta ca exist. Aceasta existenta se limiteaza strict in sfera biologica. Dar moartea clinica iese din cadrul existential si totusi cei care fura “intorsi” la viata fac marturisiri cutremuratoare de tipul: imi vedeam corpul de undeva de sus; am intrat intr-o mare de lumina sau am fost inundat de lumina, etc. Acesti oameni continua sa gindeasca, desi aparatele medicale din jur aratau ca au murit!… Pulsul disparuse, dar putinta de-a gindi…nu! Gindesc deci exist, pare ca nu se mai aplica…

“Ma indoiesc, deci exist” e o afirmatie care a devenit de un caraghioslic nesfirsit, nu-i asa? Daca nu te indoiesti, nu existi, ar fi logic, reciproca. Citi traiesc fara nici un dubiu, ba si fara sa gindeasca si sunt atita de fericiti…
Dar punctual nevralgic al acestei “teoreme” nu e totusi acesta.
Faptul de-a concepe un sistem (fie si unul filosofic) pe o negare: “ma indoiesc”, adica nu sunt sigur sau nu cred ori am dubii, distruge intreg sistemul. Nimic nu se poate construi trainic pe o negatie!
Eu nu sunt neaparat o pozitivista, cred ca sunt, sau imi place sa cred ca sunt, lucida, adica vad lucrurile, faptele si oamenii in lumina lor reala, fara a pune “floricele roz” nimanui, nici macar mie insami, dar pe distrugere, pe negatie e greu sa infaptuiesti ceva.

Iata de ce Dan Puric sfatuia ziarele sa mai scrie, televiziunile sa mai aduca in prim-plan si evenimente cu care sa ne putem mindri si bucura sufletul nostru si asa destul de traumatizat de viata ce ne e data s-o traim. Raspunsul astora intrecu culmea cinismului: stirile bune nu se vind! Prin urmare, hai sa distrugem o tara ca sa salvam un ziar! (replica lui Dan Puric fu pe masura interlocutorilor si poate fi largita si in sfera politicului - sau mai ales!)
Am incercat sa inteleg de ce transmit astia doar catastrofe, cruzimi, ticalosii pe toate posturile si in toate ocaziile(?)

Stiti voi cine ride cel mai tare de negri in America? Fostii chiriasi ai ghetto-urilor! Printr-o intimplare fericita, acestia au reusit sa se departeze de gheto-ul –mama si, acum mindri nevoie mare de isprava lor, isi rid de cei ramasi in urma… neavrind sa admita ca radacinile lor continua sa-si traga seva tot de acolo…
Ma gindesc ca o fi vreo sumbra placere sa vezi copii omoriti de proprii parinti, femei mincate de niscai psihopati, etc. Asta probabil ca da unora satisfactia ca ei, desi sunt periferici ca intelect si aspiratii, totusi parca nu-s chiar atit de ticalosi…
In felul acesta negarea devine un factor determinant al existentei: nu sunt atit de rau! In loc de: sunt atit de bun! Existenta bazata pe negare duce catre nimic!…
Mobilul vietii noastre ar trebui sa fie: vreau sa fiu mai bun decit (si-ti alegi un exemplu) sau tot atit de bun ca… Dar noi facem precum ala: dorind a merge in sus, o luam la vale de ne zbirniie calciiele. Nu catre valoare, ci catre pleava, catre scursura careia ii gasim valoare prin negatie: nu sunt atit de rau precum acest criminal sau sunt mai bun decit un proxenet. Negarea a disparut ca formulare, dar orientarea catre negatie, catre “in jos”a ramas!
Estetica uritului: un sobolan e la fel de gustos ca si caprioara! Haideti sa iubim sobolanii ca de caprioara ne-am saturat; prea multa frumusete face rau la digestie… Haideti sa mai schimbam!
Si astfel, anulam frumosul, afirmatia si facem apologia uritului, a promiscuitatii si a negatiei. Ca sa-l parafrazez pe Descartes: ma indoiesc ca astia de gindesc pe dos vor merge vreodata in sus, catre valoare!

PS. De ce "filosofia" lui Descartes este gresita? Pentru ca s-a bazat pe o negatie: "dubito". De ce conceptul de dezvoltare materialist-dialectic este o stupizenie criminala? Pentru ca a fost cladit pe o negatie: "negarea negatiei"
Daca eu voi spune: y profesor NU este atit de bun ca x profesor, eu am anulat intreaga valoarea a lui y. Dar daca voi zice: y profesor e mai bun sau tot atit de bun ca x profesor, y isi pastreaza valoarea!
De aceea psihologii iti recomanda sa gindesti pozitiv, fiindca pe negatie nu poti organic sa construiesti, dar te poti distruge pe tine insuti!
Noi trebuie sa ne smulgem din caruselul lor sinucigas si sa incepem sa privim in sus, catre valoare, catre cer, catre afirmatie!

INTELECTUALUL – UN ARISTOCRAT

Ce inseamna sa fi intelectual? Iata o intrebare care a inceput sa ma incite. Pina mai ieri am crezut ca e indeajuns a fi un tip cu scoala, cu prestanta si capabil de-a fi preocupat de lumea ideilor si mai putin de partea pragmatica a vietii...
Azi, imi dau seama ca buna e educatia, bun si stilul, minunata aspiratia catre absolut, ca sa ma exprim asa, dar... mai e ceva mult mai important si mai valoros: caracterul!

Acu ceva zile in urma, ascultai pe Youtube o emisiune (fragmente, cred) a lui Stelian Tanase. In emisiune mai erau prezenti Dan Puric si Florin Iaru. Marturisesc, spre rusinea mea, ca nu auzisem pina atunci de existenta a celuia din urma. E vina mea, dar si a domniei sale ca n-a stiut sa se faca auzit si, prin urmare, cunoscut...
Am aflat, cu ocazia acestei emisiuni, cum ca in Romania nu mai sunt securisti si ca astia de sunt acum sunt tineri si fara trecut infectat de fostii...
A omis el, domnul Stelian Tanase, sa ne aminteasca un mic amanunt: intr-un numar ridicol de mare, securistii de azi, n-or mai fi avind fruntea chiar de 2-3 degete, au ajuns la 4, sunt la fel, daca nu mai murdari decit inaintasii lor. Sigur, acu ei stiu sa vorbeasca, au costum elegant, celular, masini, case, neveste (ce exerseaza cu talent prostitutia la domiciliu), dar si amante culese, de prin barurile si cluburile de noapte, ca urmare a prestidigitatiei lor la bara aferenta.
A uitat domnul Tanase sa ne mai spuna ca, la drept vorbind, flacaii astia nu merita nici 0,001% din banii pe care-i poseda, fiindca important nu e sa ai bani, ci sa-i meriti!
Acelasi domn a trecut usor cu vederea ca daca Romania e in situatia in care se zbate ea acum e exact din cauza acestor napirci, acestor nemernici, creati de iliescu si care s-au lipit de Romania si sug precum lipitorile!
In schimb, am aflat cum ca intelectualitatea (sau o parte) e indignata de Dan Puric fiindca o acuza direct si fara de tagada.
In aceasta emisiune mi-a fost dat sa vad, pentru prima oara, un om frumos in compania unor intelectuali ce aduceau (nu stiu daca si sunt, n-as crede, dar mai stii...) tare a securisti sau turnatori! In momentul in care F. Iaru, ascultindu-l pe Dan Puric, exclama: “Acum l-am prins! Al meu e!” si-si freca miinile a satisfactie, am avut cea mai puternica senzatie de greata din viata mea!... Intelectual, intr-adevar, domnul acesta!
Sigur ca, eu sunt un nimenea ca sa am autoritatea de-a vorbi despre un asa mare scriitor, dar, de pe pozitia mea de nimenea va voi marturisi opinia mea despre ce inseamna a fi intelectual: intelectualul este sau ar trebui sa fie un aristocrat, adica un om ce-si urmeaza viata dupa principiile aristocratice care, la urma-urmei, nu-s altele decit simplele principii crestine! Atita tot!...Cei intresati a afla ce-s alea principii aristocratice ii rog a citi articolul meu: “Doar Moharhia mai poate salva Romania”.
Stiu, pe propria-mi piele, ca oamenii de formatia lui Dan Puric (vedeti, nu pun inaintea numelui lui titlul de scriitor sau intelectual si asta fiindca el nu are nevoie de aceasta completare, fiind de la sine inteles doar rostindu-i numele!), putini la numar, stirnesc un soi de pofta de bataie, ca sa zic asa. Fragilitatea lor si aparenta naivitate a acestor oameni frumosi incita pe orisicine nu-i frumos a lovi... E un fel de razboi pe care uritii cred ca au dreptul a-l declara si au si pretentia victoriei, atitudine bazata pe impresia ca nimeni nu-i chiar atit de frumos, adica de aristocrat, de domn! Noi apreciem frumosul in functie de frumosul din noi!...Un domn nu-si insulta nici in gind poporul Exista insa si exceptia in care insulta e folosita ca palma sfinta!
Domnul Florin Iaru, scriitor si intelectual, nu poate face diferenta dintre popor si populatia Romaniei; populatie din care domnia sa desigur ca face parte ca mentalitate si actiune, fiindca doar astfel se explica impotenta de-a vedea si poporul. Eu, daca locuiesc in America, nu pot vedea si intelege, in aceelasi timp, pe chinez...
Biserica ortodoxa romana e de moravuri cel putin indoielnice, in opinia acestui intelectual-scriitor, care nu poate vedea padurea din cauza capacilor, fenomen intilnit frecvent pe meleagurile vestice ale Europei, ca si in America. Si pentru ca tot veni vorba de “lumea civilizata” cea care a “evoluat faustic” (Dan Puric) si se bazeaza pe principiile economiei de piata, ar fi intresant de aflat cam cit a reusit intelectualul-scriitor sa vinda din cartiile domniei sale. Poate ar fi util de aflat cite volume s-au vindut din “Cine suntem”, scrisa de un...actor!
In conluzie, concluzia mea,fiindca acesta este blog-ul meu, vorba unui prieten, si pot pentru ca sa scriu ce doresc in acest spatiu, Stelian Tanase, pe care inca il pretuiesc, a dat-o binisor dupa caisi, intelectualul-scriitor, Florin Iaru, s-a dovedit a fi orice mai putin intelectual, adica aristocrat, amindoi neintelegind mare lucru din tot ceea ce incearca Dan Puric sa faca in Romania si pentru poporul roman.
Si cum ar putea intelege pe poporul roman de vreme ce acestia nu-l vad, Romania fiind o tara “tinara” locuita de o populatie in curs de dezvoltare, nu-i asa?!

CUM RECUNOASTEM VALOAREA?

Valoarea este un alt concept filosofic, dar eu ma voi margini doar la partea “practica” a valorii, ca sa zic asa.
Dupa cum toate fiintele umane sunt inzestrate cu abilitatea de-a crea ca si cu cea de-a recunoaste frumosul, tot astfel noi avem inradacinata si capacitatea de-a sesiza valoarea (constient sau mai putin constient).
Evident ca, recunoastem frumosul in directa relatie cu frumosul din noi insine, iar capacitatea de-a crea o putem pierde din pricina alegerilor noastre, din pricina decizilor pe care le luam in viata.
Recunoasterea valorii are in vedere, ca si in cazul frumosului, “valoarea” noastra reala, cea cu care ne-am nascut, dar si cea in care am fost educati.
Spre exemplu: carti sunt toate, insa unele sunt mai importante valoric decit altele. Una e sa citesti “Crima si pedeapsa” a lui Dostoievski si alta e sa citesti o carte despre o crima reala (eu le numesc: articole de ziar pe 200 de pagini). Diferenta consta in: prima se inscrie la categoria literatura de valoare, adica cu mesaj, idee si traire artistica, crima reala la categoria literatura de informatie sau de duzina. De ce de duzina? Fiindca “scriitorul” face munca de jurnalist ce insira niste fapte (vezi procesul verbal al politistului), dar implicarea sufleteasca, trairea lui artistica este nula. El nu se implica afectiv si emotional si, deci nu ne transmite un mesaj sau o imagine ori o idee creatoare, ci doar ne relateaza niste intimplari, situatii. In absenta ideii creatoare, scrierea cu pricina nu are valoare artistica. Pentru ca arta presupune creatie. Reciproca fiind valabila: nefiind arta creatoare, nu-i nici literatura de valoare! E abrupt ceea ce scriu, dar doar in acest fel vom intelege de ce le atit de greu unora sa-l citeasca pe Shakespeare (ma refer in special la vorbitorii de limba engleza) si atit de natural sa “lectureze” (cuvint folosit de toapele noastre) literatura de doua parale. Shakespeare nu “vorbeste” aceeasi limba cu ei si pentru a-l citi cu placere trebuie sa ai o anumita deschidere intelectuala si valorica, in timp ce real murder nu-ti cere decit sa stii sa citesti si atit. Un copil in clasele primare va citi cu usurinta crima cea reala, dar va avea oarece probleme (nu numai de intelegere a textului) cu Shakespeare. Mintea astora de citesc cu fervoare asemenea gunoaie nu e mai dezvoltata intelectual decit a copilului de 9 ani!...
Cind observam un asemenea individ, intelegem pe data care este “valoarea” lui! El poate fi un tip cu bani, cu acareturi si chiar sarmant, dar el este in fapt un ignorant, cu pretenti la nas! Adica un parvenit! E foarte posibil ca a crescut si a fost educat intr-un mediu viciat si de aceea el va fi atras si influentat de oameni exact ca si el!...
In ceea ce priveste muzica, aci lucrurile stau, in opinia mea, putin altfel.
Motivul pentru care nu-mi place limba chineza este pentru ca n-o cunosc! Poate, daca as sti chineza, mi-as schimba si gustul...sau parerea despre aceasta limba...
Ce putem auzi de indata ce deschidem ochiii? Manele, hip-hop, etc. Merg pe strada si-mi rasuna in cap muzica unuia din masina: hip-hop; aprind TV-ul, aceeasi cintare; radioul striga la mine aceelasi ritm...
Am invatat sa-mi inchid urechile de citeori aud asemenea zgomot si sa le deschid larg (si odata cu ele si sufletul si mintea) la un alt fel de muzica.
Dar un adolescent ce poate face? El nu are gustul format si nici sansa de-a fi ajutat, printr-un exemplu bun, de catre cineva. El va urma gustul strazii si, daca strada va asculta manele, apai si el va deveni un fan inflacarat al manelelor. Daca partintii sau prietenii vor fi in transa ascultind hip-hop, adolescentul, copilul, individul respectiv le va urma exemplul rau!
Cu alte cuvinte: spune-mi ce muzica asculti si-ti voi spune cam ce fel de educatie ai! Cam ce fel de persoana esti.
OK. Vine insa intrebarea: dar daca nu e nici manea si nici hip-hop, ci pare a fi ceva mai de doamne ajuta, ce facem?
Rationamentul meu, desi implica un pic de imaginatie, e simplu. Ma intreb: voi mai auzi eu de tinarul, tinara, grupul, banda asta si peste 20-30 de ani? Si daca, la modul cel mai sincer, raspunsul e: “Nu, nu cred!”, atunci respectiva cintareata sau formatie e sezoniera (ca fetele de pe plaja, la mare). Si doar atit!
Asadar, valoarea artistica a unui cintaret sau grup muzical o da timpul! De aceea eu, la capilolul “muzica usoara”, ascult muzica “veche”, cea care si-a cistigat valoarea prin timp si in timp. Pe baietii astia noi ii las sa zburde in legea lor, eu astept Timpul sa le dea nemurirea sau efemeritatea....

Nu ne ramine decit un singur lucru de facut, in cazul in care nu stim exact cu cine avem de-a face: sa-l intrebam: ce carti citeste? Si nu: ce carti ii plac? De ce? Fiindca el poate sa-mi citeze din memorie titlurile unor carti de care el a auzit, dar pe care nu le-a si citit... Ce muzica asculta? Si nu: ce muzica ii place?... Ce programe priveste la TV? Si nu: ce programe ii plac?..

PS. Atentie: a nu se confunda caracterul cu valoarea cunostiintelor sau educatia valoroasa ale unei persoane! Si ce e cel mai important? CARACTERUL! In lipsa lui, nimic nu conteaza! Asta fara discutie.