Amprenta, marca autenticului

Adolescenta si prima mea tinerete fura marcate de existenta unor scriitori romani.
Dupa Revolutie, avuram cu totii ocazia de-ai si vedea pe scriitorii pe care doar ii citiseram.

Cea mai mare dezamagire a mea o produse Marin Sorescu. Scrierile lui erau de-o savoare exemplara, omul insa nu. L-am urmarit, imi aduc bine aminte, in acea emisiune si au vazut un individ ce avea un fel de-a vorbi, sa-i spunem, plat, inexpresiv, aproape mediocru. Ca o fi fost doar o intimplare a fiintei lui (vorba lui Nichita Stanescu), n-as putea sa spun, cert este ca, omul ce vedeam era sub opera pe care o citisem...

Si fiindca veni vorba despre Nichita Stanescu, drag sufletului meu, cu Nichita lucrurile statura intr-o potriveala perfecta: Nichita vorbea asa cum scria! Adica, neobisnuit si colosal, inventind vorbe intr-o romaneasca minunata, dincolo de cuvint si fire. Omul isi sustinea de la inaltime opera!

Dar scriitorul care m-a „crescut” a fost Octavian Paler. Prima carte: „Un om norocos” am citit-o de 10 ori, am subliniat pasaje, am iubit-o. Apoi venira pe rind toate sau marea majoritate a operelor lui. Il adoram si nimeni, nici un alt scriitor roman, n-a stricat sensibilitatea mea pentru opera lui!...

Dupa Revolutia noastra si lovitura lor de stat, eram debusolata, habar n-aveam incotro s-o apuc si nu zaream pe nimeni sa ma ghideze, afara de bunicului. Atunci am vazut in Romania Libera un articol semnat „Octavian Paler”. Daca eu am devenit anti – Iliescu, e datorita lui! Paler de atunci era agresiv si fermecator, inteligent – acid sulfuric – era incintator!
L-am auzit in nenumarate rinduri vorbind si marturisesc ca opera era la inaltimea persoanei, dar il intrecea putin... Este clar ca scriitorul Paler era mai mare decit omul Paler. E bine? E rau? Nu stiu, asta-i opinia mea!

Trecura anii si ajunsei aci, departe de casa si de toate ale mele si, negasind la TV nimic interesant, in sensul de-a si invata ceva, am descoperit totusi o emisiune: „Forensic Files”. Nu-i exact pe gustul meu, dar pare a fi singura emisiune mai de doamne-ajuta. Si vorbesc serios!
Urmaresc perversitatea sufletului uman si justitia care o descopera si o pedepseste. Imi place!

Intr-una din seri, un tip isi omori nevasta si, ca sa-si ascunda crima, scrise ca din partea sotiei o scrisoare prin care s-ar dovedi ca femeia isi puse capat zilelor. Investigatorii mirosira ceva si dadu scrisoarea unui grafolog. Atunci imi trecu prin minte ca daca nevasta criminalului ar fi fost o fiinta de tipul: „Nichita Stanescu”, investigatorii n-ar fi putut sa trimita epistola grafologului ci, criticului literar!

Iata diferenta dintre omul de valoare, care-si lasa amprenta, marca originala, autentica pe tot ceea ce face si o fiinta banala, o oaie din multime.
Toti marii creatori au acest dar, pentru ca, daca nu l-ar avea, nu s-ar numi mari creatori!
Orice meloman oricit de neinsemnat va recunoaste din o mie de partituri un „Ceaicovschi” sau un „Mozart”. Amprenta, marca originala,acel Eu care nu poate fi decit al acelui El.