Mai bine cu americanii decit cu rusii

Mai zilele trecute, o prietena de pe facebook imi facu propunerea de-a scrie o poveste frumoasa, tonica despre romani si Romania.

Acum, eu sunt o fiinta cu spirit critic destul de pronuntat si gasirea unei povesti positive nu este un lucru usor… eu sesizind mai degraba partile urite ale unei situatii.

Asadar, o poveste tonica… stau, ma gindesc si nimic nu-mi rasarea in minte ca avind darul de-a inviora un pic sufletul terciuit al romanului.

Intimplarea face ca eu sa fiu maritata cu un american, fost soldat de infanterie in armata americana si, ca orice romanca, imi place mie sa cred, de buna calitate, il intoxicai pe om cu valorile si traditiile romanesti, incepind de la limba noastra exceptional de expresiva si nuantata, grozava limba avem(!) si pina la credinta crestin-ortodoxa atit de bine asezata in rost in sufletul poporului roman.

Drept urmare, americanul meu urmareste stirile din Romania si este teribil de dornic de-a cunoaste si intelege pe romanii mei ca de…daca-s atit de minunati!…(Acum, in paranteza fiind zis, sunt si romani de aruncat direct in cosul de gunoi, dar, romanul neaos, adevarat este totusi un om, ca sa folosesc o expresie de-a noastra, jos cu palaria).

Vine, prin urmare, sotul meu la mine si-mi spune cum ca ar fi prieten cu un roman “de-al meu”. Eu, destul de neincrezatoare, ca de cind cu flacaii ce bintuie peste tot am devenit, nu-i asa, mai circumspecta: “Da, si unde l-ai gasit?”

Si acum vine povestea, care nu stiu cit de tonica e, dar e cel putin absolut adevarata. Un roman, prenumele lui Razvan, in armata Romaniei de multi ani, e dornic de-a lucra prin contract la una dintre firmele particulare ce trimit soldati, ofiteri si mai stiu eu ce in Irac, Afganistan, pe la arabi prin zona. Romanul nostru nu stia ce trebuie sa faca ca sa devina si el angajat al unei asemenea firme si cerea pe INTERNET un sfat, o parere.

Sotul meu, care ar vrea sa faca exact acelasi lucru, dar eu ma impotrivesc fiindca parca nu-mi suride ideea de-a ramine singura cu toata responsabilitatea unei case pe cap, urmareste in deaproape fenomenul si-l cunoaste destul de bine, avind prieteni angajati la aceste firme. Citind doleanta romanului meu, ii scrise, indrumindu-l ce si cum. Razvan, vazind ca americanul e baiat de treaba, il solicita sa-i corecteze rezumee-ul ca sa sune mai “profesionist”. Ceea ce sotul meu facu, fara discutie.

Nu stiu daca Razvan va fi contractat de catre firmele celea, precum doreste, insa mie aceasta amicitie, bazata pe zero interes, imi placu si-mi paru mult mai utila si mai interesanta decit indeletnicirile obisnuite din tara…

In treaca , tot pe un site sotul meu a gasit pe un roman care-i sfatuia pe strainii amatori a se stabili in Romania, fie si pentru un timp, sa apeleze la un roman de incredere ca, daca cei ce inchireaza apartamente sau casa afla ca sunt straini, le-ar dubla chiria… Am amintit pe acest roman ca sa se inteleaga ca in Romania nu-s numai tigani, securisti si mafioti, ci si oameni de calitate si buna credinta, cababili de-a ajuta, fara spaga, un alt om.

Pentru cei inspaimintati ca Razvan ar putea fi ucis lucrind pentru americani, ii sfatuiesc a sta linistiti. Romanii, majoritatea, sunt angajati sa lupte in spatele frontului, ca sa zic asa, in posturile de ajutor si nu direct in baiaia kalasnicovului. Tot adevarat e ca, necalcind pe si prin bombele arabilor, nu-s nici platiti ca si cind ar face-o… Dar, un 40-45000 de dolari pe anu (am impresia neimpozabili) e totusi o suma care ar putea imbunatati viata lui Razvan, fara sa o puna si in primejdie, cum ar fi in cazul sotului meu, daca ar ajunge acolo…

PS. Americanii ne-ar putea ajuta pe noi, romanii, in ceea ce priveste administratia, armata si politia, in zona culturii si credintei, ar veni rindul nostru de-ai indruma… Numai ca ei, fiind atit pragmatici, nu cred ca au nevoie, desi…