SA NE SMULGEM DIN NEGATIE

Cind eram foarte tinara, invatind despre Rene Descartes, ceva nu mergea: era atit de perfect principiul lui: “Dubito ergo cogito. Cogito ergo sum “ ca declansa in mine o reactie centrifuga, ceva de genul: e prea corect sistemul asta ca sa fie si bun. Si dupa cum societatea “civilizata” se doreste perfecta (precum robotul), principiul rationalist a fost adoptat aproape inconstient…
Acum, dupa mai bine de 20 de ani de la aflarea de catre mine a principiului cartezian, am inceput sa inteleg de ce nu merge si de ce Descartes a gresit.

Asadar, hai sa incepem cu a doua parte a principiului: “Gindesc deci exist” Doar pentru faptul ca gindesc rezulta ca exist. Aceasta existenta se limiteaza strict in sfera biologica. Dar moartea clinica iese din cadrul existential si totusi cei care fura “intorsi” la viata fac marturisiri cutremuratoare de tipul: imi vedeam corpul de undeva de sus; am intrat intr-o mare de lumina sau am fost inundat de lumina, etc. Acesti oameni continua sa gindeasca, desi aparatele medicale din jur aratau ca au murit!… Pulsul disparuse, dar putinta de-a gindi…nu! Gindesc deci exist, pare ca nu se mai aplica…

“Ma indoiesc, deci exist” e o afirmatie care a devenit de un caraghioslic nesfirsit, nu-i asa? Daca nu te indoiesti, nu existi, ar fi logic, reciproca. Citi traiesc fara nici un dubiu, ba si fara sa gindeasca si sunt atita de fericiti…
Dar punctual nevralgic al acestei “teoreme” nu e totusi acesta.
Faptul de-a concepe un sistem (fie si unul filosofic) pe o negare: “ma indoiesc”, adica nu sunt sigur sau nu cred ori am dubii, distruge intreg sistemul. Nimic nu se poate construi trainic pe o negatie!
Eu nu sunt neaparat o pozitivista, cred ca sunt, sau imi place sa cred ca sunt, lucida, adica vad lucrurile, faptele si oamenii in lumina lor reala, fara a pune “floricele roz” nimanui, nici macar mie insami, dar pe distrugere, pe negatie e greu sa infaptuiesti ceva.

Iata de ce Dan Puric sfatuia ziarele sa mai scrie, televiziunile sa mai aduca in prim-plan si evenimente cu care sa ne putem mindri si bucura sufletul nostru si asa destul de traumatizat de viata ce ne e data s-o traim. Raspunsul astora intrecu culmea cinismului: stirile bune nu se vind! Prin urmare, hai sa distrugem o tara ca sa salvam un ziar! (replica lui Dan Puric fu pe masura interlocutorilor si poate fi largita si in sfera politicului - sau mai ales!)
Am incercat sa inteleg de ce transmit astia doar catastrofe, cruzimi, ticalosii pe toate posturile si in toate ocaziile(?)

Stiti voi cine ride cel mai tare de negri in America? Fostii chiriasi ai ghetto-urilor! Printr-o intimplare fericita, acestia au reusit sa se departeze de gheto-ul –mama si, acum mindri nevoie mare de isprava lor, isi rid de cei ramasi in urma… neavrind sa admita ca radacinile lor continua sa-si traga seva tot de acolo…
Ma gindesc ca o fi vreo sumbra placere sa vezi copii omoriti de proprii parinti, femei mincate de niscai psihopati, etc. Asta probabil ca da unora satisfactia ca ei, desi sunt periferici ca intelect si aspiratii, totusi parca nu-s chiar atit de ticalosi…
In felul acesta negarea devine un factor determinant al existentei: nu sunt atit de rau! In loc de: sunt atit de bun! Existenta bazata pe negare duce catre nimic!…
Mobilul vietii noastre ar trebui sa fie: vreau sa fiu mai bun decit (si-ti alegi un exemplu) sau tot atit de bun ca… Dar noi facem precum ala: dorind a merge in sus, o luam la vale de ne zbirniie calciiele. Nu catre valoare, ci catre pleava, catre scursura careia ii gasim valoare prin negatie: nu sunt atit de rau precum acest criminal sau sunt mai bun decit un proxenet. Negarea a disparut ca formulare, dar orientarea catre negatie, catre “in jos”a ramas!
Estetica uritului: un sobolan e la fel de gustos ca si caprioara! Haideti sa iubim sobolanii ca de caprioara ne-am saturat; prea multa frumusete face rau la digestie… Haideti sa mai schimbam!
Si astfel, anulam frumosul, afirmatia si facem apologia uritului, a promiscuitatii si a negatiei. Ca sa-l parafrazez pe Descartes: ma indoiesc ca astia de gindesc pe dos vor merge vreodata in sus, catre valoare!

PS. De ce "filosofia" lui Descartes este gresita? Pentru ca s-a bazat pe o negatie: "dubito". De ce conceptul de dezvoltare materialist-dialectic este o stupizenie criminala? Pentru ca a fost cladit pe o negatie: "negarea negatiei"
Daca eu voi spune: y profesor NU este atit de bun ca x profesor, eu am anulat intreaga valoarea a lui y. Dar daca voi zice: y profesor e mai bun sau tot atit de bun ca x profesor, y isi pastreaza valoarea!
De aceea psihologii iti recomanda sa gindesti pozitiv, fiindca pe negatie nu poti organic sa construiesti, dar te poti distruge pe tine insuti!
Noi trebuie sa ne smulgem din caruselul lor sinucigas si sa incepem sa privim in sus, catre valoare, catre cer, catre afirmatie!

INTELECTUALUL – UN ARISTOCRAT

Ce inseamna sa fi intelectual? Iata o intrebare care a inceput sa ma incite. Pina mai ieri am crezut ca e indeajuns a fi un tip cu scoala, cu prestanta si capabil de-a fi preocupat de lumea ideilor si mai putin de partea pragmatica a vietii...
Azi, imi dau seama ca buna e educatia, bun si stilul, minunata aspiratia catre absolut, ca sa ma exprim asa, dar... mai e ceva mult mai important si mai valoros: caracterul!

Acu ceva zile in urma, ascultai pe Youtube o emisiune (fragmente, cred) a lui Stelian Tanase. In emisiune mai erau prezenti Dan Puric si Florin Iaru. Marturisesc, spre rusinea mea, ca nu auzisem pina atunci de existenta a celuia din urma. E vina mea, dar si a domniei sale ca n-a stiut sa se faca auzit si, prin urmare, cunoscut...
Am aflat, cu ocazia acestei emisiuni, cum ca in Romania nu mai sunt securisti si ca astia de sunt acum sunt tineri si fara trecut infectat de fostii...
A omis el, domnul Stelian Tanase, sa ne aminteasca un mic amanunt: intr-un numar ridicol de mare, securistii de azi, n-or mai fi avind fruntea chiar de 2-3 degete, au ajuns la 4, sunt la fel, daca nu mai murdari decit inaintasii lor. Sigur, acu ei stiu sa vorbeasca, au costum elegant, celular, masini, case, neveste (ce exerseaza cu talent prostitutia la domiciliu), dar si amante culese, de prin barurile si cluburile de noapte, ca urmare a prestidigitatiei lor la bara aferenta.
A uitat domnul Tanase sa ne mai spuna ca, la drept vorbind, flacaii astia nu merita nici 0,001% din banii pe care-i poseda, fiindca important nu e sa ai bani, ci sa-i meriti!
Acelasi domn a trecut usor cu vederea ca daca Romania e in situatia in care se zbate ea acum e exact din cauza acestor napirci, acestor nemernici, creati de iliescu si care s-au lipit de Romania si sug precum lipitorile!
In schimb, am aflat cum ca intelectualitatea (sau o parte) e indignata de Dan Puric fiindca o acuza direct si fara de tagada.
In aceasta emisiune mi-a fost dat sa vad, pentru prima oara, un om frumos in compania unor intelectuali ce aduceau (nu stiu daca si sunt, n-as crede, dar mai stii...) tare a securisti sau turnatori! In momentul in care F. Iaru, ascultindu-l pe Dan Puric, exclama: “Acum l-am prins! Al meu e!” si-si freca miinile a satisfactie, am avut cea mai puternica senzatie de greata din viata mea!... Intelectual, intr-adevar, domnul acesta!
Sigur ca, eu sunt un nimenea ca sa am autoritatea de-a vorbi despre un asa mare scriitor, dar, de pe pozitia mea de nimenea va voi marturisi opinia mea despre ce inseamna a fi intelectual: intelectualul este sau ar trebui sa fie un aristocrat, adica un om ce-si urmeaza viata dupa principiile aristocratice care, la urma-urmei, nu-s altele decit simplele principii crestine! Atita tot!...Cei intresati a afla ce-s alea principii aristocratice ii rog a citi articolul meu: “Doar Moharhia mai poate salva Romania”.
Stiu, pe propria-mi piele, ca oamenii de formatia lui Dan Puric (vedeti, nu pun inaintea numelui lui titlul de scriitor sau intelectual si asta fiindca el nu are nevoie de aceasta completare, fiind de la sine inteles doar rostindu-i numele!), putini la numar, stirnesc un soi de pofta de bataie, ca sa zic asa. Fragilitatea lor si aparenta naivitate a acestor oameni frumosi incita pe orisicine nu-i frumos a lovi... E un fel de razboi pe care uritii cred ca au dreptul a-l declara si au si pretentia victoriei, atitudine bazata pe impresia ca nimeni nu-i chiar atit de frumos, adica de aristocrat, de domn! Noi apreciem frumosul in functie de frumosul din noi!...Un domn nu-si insulta nici in gind poporul Exista insa si exceptia in care insulta e folosita ca palma sfinta!
Domnul Florin Iaru, scriitor si intelectual, nu poate face diferenta dintre popor si populatia Romaniei; populatie din care domnia sa desigur ca face parte ca mentalitate si actiune, fiindca doar astfel se explica impotenta de-a vedea si poporul. Eu, daca locuiesc in America, nu pot vedea si intelege, in aceelasi timp, pe chinez...
Biserica ortodoxa romana e de moravuri cel putin indoielnice, in opinia acestui intelectual-scriitor, care nu poate vedea padurea din cauza capacilor, fenomen intilnit frecvent pe meleagurile vestice ale Europei, ca si in America. Si pentru ca tot veni vorba de “lumea civilizata” cea care a “evoluat faustic” (Dan Puric) si se bazeaza pe principiile economiei de piata, ar fi intresant de aflat cam cit a reusit intelectualul-scriitor sa vinda din cartiile domniei sale. Poate ar fi util de aflat cite volume s-au vindut din “Cine suntem”, scrisa de un...actor!
In conluzie, concluzia mea,fiindca acesta este blog-ul meu, vorba unui prieten, si pot pentru ca sa scriu ce doresc in acest spatiu, Stelian Tanase, pe care inca il pretuiesc, a dat-o binisor dupa caisi, intelectualul-scriitor, Florin Iaru, s-a dovedit a fi orice mai putin intelectual, adica aristocrat, amindoi neintelegind mare lucru din tot ceea ce incearca Dan Puric sa faca in Romania si pentru poporul roman.
Si cum ar putea intelege pe poporul roman de vreme ce acestia nu-l vad, Romania fiind o tara “tinara” locuita de o populatie in curs de dezvoltare, nu-i asa?!

CUM RECUNOASTEM VALOAREA?

Valoarea este un alt concept filosofic, dar eu ma voi margini doar la partea “practica” a valorii, ca sa zic asa.
Dupa cum toate fiintele umane sunt inzestrate cu abilitatea de-a crea ca si cu cea de-a recunoaste frumosul, tot astfel noi avem inradacinata si capacitatea de-a sesiza valoarea (constient sau mai putin constient).
Evident ca, recunoastem frumosul in directa relatie cu frumosul din noi insine, iar capacitatea de-a crea o putem pierde din pricina alegerilor noastre, din pricina decizilor pe care le luam in viata.
Recunoasterea valorii are in vedere, ca si in cazul frumosului, “valoarea” noastra reala, cea cu care ne-am nascut, dar si cea in care am fost educati.
Spre exemplu: carti sunt toate, insa unele sunt mai importante valoric decit altele. Una e sa citesti “Crima si pedeapsa” a lui Dostoievski si alta e sa citesti o carte despre o crima reala (eu le numesc: articole de ziar pe 200 de pagini). Diferenta consta in: prima se inscrie la categoria literatura de valoare, adica cu mesaj, idee si traire artistica, crima reala la categoria literatura de informatie sau de duzina. De ce de duzina? Fiindca “scriitorul” face munca de jurnalist ce insira niste fapte (vezi procesul verbal al politistului), dar implicarea sufleteasca, trairea lui artistica este nula. El nu se implica afectiv si emotional si, deci nu ne transmite un mesaj sau o imagine ori o idee creatoare, ci doar ne relateaza niste intimplari, situatii. In absenta ideii creatoare, scrierea cu pricina nu are valoare artistica. Pentru ca arta presupune creatie. Reciproca fiind valabila: nefiind arta creatoare, nu-i nici literatura de valoare! E abrupt ceea ce scriu, dar doar in acest fel vom intelege de ce le atit de greu unora sa-l citeasca pe Shakespeare (ma refer in special la vorbitorii de limba engleza) si atit de natural sa “lectureze” (cuvint folosit de toapele noastre) literatura de doua parale. Shakespeare nu “vorbeste” aceeasi limba cu ei si pentru a-l citi cu placere trebuie sa ai o anumita deschidere intelectuala si valorica, in timp ce real murder nu-ti cere decit sa stii sa citesti si atit. Un copil in clasele primare va citi cu usurinta crima cea reala, dar va avea oarece probleme (nu numai de intelegere a textului) cu Shakespeare. Mintea astora de citesc cu fervoare asemenea gunoaie nu e mai dezvoltata intelectual decit a copilului de 9 ani!...
Cind observam un asemenea individ, intelegem pe data care este “valoarea” lui! El poate fi un tip cu bani, cu acareturi si chiar sarmant, dar el este in fapt un ignorant, cu pretenti la nas! Adica un parvenit! E foarte posibil ca a crescut si a fost educat intr-un mediu viciat si de aceea el va fi atras si influentat de oameni exact ca si el!...
In ceea ce priveste muzica, aci lucrurile stau, in opinia mea, putin altfel.
Motivul pentru care nu-mi place limba chineza este pentru ca n-o cunosc! Poate, daca as sti chineza, mi-as schimba si gustul...sau parerea despre aceasta limba...
Ce putem auzi de indata ce deschidem ochiii? Manele, hip-hop, etc. Merg pe strada si-mi rasuna in cap muzica unuia din masina: hip-hop; aprind TV-ul, aceeasi cintare; radioul striga la mine aceelasi ritm...
Am invatat sa-mi inchid urechile de citeori aud asemenea zgomot si sa le deschid larg (si odata cu ele si sufletul si mintea) la un alt fel de muzica.
Dar un adolescent ce poate face? El nu are gustul format si nici sansa de-a fi ajutat, printr-un exemplu bun, de catre cineva. El va urma gustul strazii si, daca strada va asculta manele, apai si el va deveni un fan inflacarat al manelelor. Daca partintii sau prietenii vor fi in transa ascultind hip-hop, adolescentul, copilul, individul respectiv le va urma exemplul rau!
Cu alte cuvinte: spune-mi ce muzica asculti si-ti voi spune cam ce fel de educatie ai! Cam ce fel de persoana esti.
OK. Vine insa intrebarea: dar daca nu e nici manea si nici hip-hop, ci pare a fi ceva mai de doamne ajuta, ce facem?
Rationamentul meu, desi implica un pic de imaginatie, e simplu. Ma intreb: voi mai auzi eu de tinarul, tinara, grupul, banda asta si peste 20-30 de ani? Si daca, la modul cel mai sincer, raspunsul e: “Nu, nu cred!”, atunci respectiva cintareata sau formatie e sezoniera (ca fetele de pe plaja, la mare). Si doar atit!
Asadar, valoarea artistica a unui cintaret sau grup muzical o da timpul! De aceea eu, la capilolul “muzica usoara”, ascult muzica “veche”, cea care si-a cistigat valoarea prin timp si in timp. Pe baietii astia noi ii las sa zburde in legea lor, eu astept Timpul sa le dea nemurirea sau efemeritatea....

Nu ne ramine decit un singur lucru de facut, in cazul in care nu stim exact cu cine avem de-a face: sa-l intrebam: ce carti citeste? Si nu: ce carti ii plac? De ce? Fiindca el poate sa-mi citeze din memorie titlurile unor carti de care el a auzit, dar pe care nu le-a si citit... Ce muzica asculta? Si nu: ce muzica ii place?... Ce programe priveste la TV? Si nu: ce programe ii plac?..

PS. Atentie: a nu se confunda caracterul cu valoarea cunostiintelor sau educatia valoroasa ale unei persoane! Si ce e cel mai important? CARACTERUL! In lipsa lui, nimic nu conteaza! Asta fara discutie.

Crocodilul - animalul de serviciu

Citi ieri niste insemnari despre Nae Ionescu: elementul care-l diferentiaza pe om de animal este constiinta.
Opozitia dintre materie si constiinta a fost indelung comentata de mai toti filosofii. Cei materialisti sustinind suprematia materiei, filosofii idealisti (ca sa-i cuprind generic) facind apologia spiritului sau a constiintei. Definitii ale constiintei sunt numeroase, dar toate se sprijina pe spirit.
Ce este spiritul? Poate ca este suflet sau duh sau...
Haideti sa simplificam (iar pe cei ce stiu despre ce vorbesc ii rog sa ma ierte) si sa spunem: spirit egal suflet egal constiinta.
Se ridica intrebarea: oare animalele nu au suflet? Eu cred ca au! Si atunci, cum ar putea face ea, constiinta, diferenta dintre animal si om?
Pentru ca dragilor, constiinta nu e doar suflet, este sufletul ajuns la starea de gratie in care atinge absolutul, adica Divinitatea!
Daca-l vom parafraza pe Nae Ionescu, vom zice ca, desi toate creaturile lui Dumnezeu au suflet, Omul este insa singurul care are constiinta. Constiinta este, prin urmare, superioara sufletului, desi se trage din el!...

Si acum ajung unde am dorit: criminalul in serie are constiinta? Raspuns: nu! Are suflet, dar nu si constiinta, adica nu e OM, e animal!
Tortionarul are suflet? Da. Are el constiinta? Nu!
Pisica omoara iepurasul nu de foame, ci din "placerea"instinctiva de-a omori (il ucide si nici nu-l atinge ca sa-l manince, stiu din propria-mi experienta). Are ea, pisicuta, suflet? Are. (Si numai cei ce nu au animalute in casa ar putea sa ma contrazica)! Are ea constiinta? Pai nu, ca strig la pisica: "De ce l-ai omorit?", iar ea ma priveste: "Ce-ai soro cu mine, ce-am facut?" Pisica mea imi aduce mincare si eu nu stiu sa apreciez serviciul ei...
Tortionarul isi face job-ul lui, iar noi il numim criminal!... El nu e nimic altceva decit animalul de serviciu al unui anumit sistem social sau ideologic!
Dan Puric ii numeste pe flacai si pe toti ca ei - subspeci. El, OMUL nostru generos! Nici vorba de subspecie! Astia sunt chiar mai putin decit animalul!...

In concluzie: OMUL, creatia lui Dumnezeu, inzestrat cu putere creatoare, prin suflet ajunge sa-l intuiasca pe Dumnezeu si intuindu-l ajunge sa-l cunoasca, iar cunoscindu-l, sufletul lui devine constiinta.
Creatura maimutei (cu coarne) are suflet, ca la origine fu creat de Dumnezeu, de asemenea, dar pe drumul vietii lui si-a renegat Tatal cel adevarat si se transforma in maimuta cu suflet, dar necunoscindu-si si renegindu-si Tatal a ramas in regnul animal! El nu a vrut sa evolueze, el n-a vrut sa aiba constiinta (ca Omul), fiindu-i indeajuns doar sufletul. Drumul pina la dobindirea constiintei el nu-l parcurge pentru ca pentru el maimuta lui Darwin e mai mult decit el poate spera, decit poate el dori! Atita doar vrea: pozitia de animal! De la subnivelul lui, noi toti nu suntem altceva decit niste animale, tot ca el, si cum tigrul n-are nici o mustratre de constiinta omorind frumoasa, dulcea si nevinovata caprioara, nici animalul-om n-are nici o treaba daca ucide in bataie, in torturi cumplite un OM. Pentru el Omul nu e persoana, ci un alt animal-om IDENTIC SI EGAL cu el!

"Cucoana, eu nu sunt om, eu sunt Petrica al Valericai..."
Petre Tutea nu era animalul-om plin de drepturi, dar fara constiinta, adica fara Dumnezeu, ci o CONSTIINTA, adica o persoana a lui Dumnezeu!

P.S. Cine se cutremura de dorinta de-a studia si salva crocodilul? Discover, Animal Planet (le pusei special in engleza ca sa intelegeti mai bine ce voi pentru a va spune...) Pe ei ii intreseaza crocodilul!(Dan Puric). Adica cel mai scirbos si pervers animal: sta asa sub apa, fara sa-l vezi si cind caprioara sau un copil vine sa IA APA -element vital - el iese brusc si inghite, fiara spurcata, strobindu-l pe inocent in coltii lui ticalosi!
Daca spunem: crocodil egal comunist, securist, tortionar, nemernic, vom avea imaginea clara a realitatii!
Si cine e ingrijorat foarte de viata crocodilului? As fii putut pune posturile alea TV si in franceza, rusa, ba chiar si in romana...

Sa luam aminte: n-avem dreptul sa ne induiosam de crocodil (chiar cu lacrimi in ochii lui de bestie), ca el nu s-a induiosat, nu se induioseaza si niciodata n-o va face!!!

Faptele bunicilor - pedeapsa nepotilor

Probabil ca niciodata n-am sa pun in scena "Romeo si Julieta" si asta pentru ca piesa cu pricina nu ma inspira, dar sa presupunem ca as pune-o... Pornind de la ideea ca teatrul este oglinda societatii, la scena balconului, Romeo n-ar avea sens si motiv sa se catere pe zid in balconul Julietei; as pune-o pe Julieta sa se coboare pina la Romeo si ar face sex, sau cum vreti sa-l numiti, acolo jos in brusturii gradinii, precum ciinii...
In obsesia lor absurda de-a fi emancipate, de-a fi ele cele care "vineaza", fata zilelor noastre se afla in cea mai penibila ipostaza a fiintei ei: aceea de victima care-si alege singura vinatorul.
Sa ne inchipuim cum un tigru frumos si lenes ar sta culcat cum numai felinele stiu s-o faca, iar caprioara s-ar duce de bunavoie, punindu-si gitul drept in gura fiarei, mindra peste masura de curajul ei... Tigrul ar privi-o spunindu-si parca: "uite-te la ea cit e de proasta!", in timp ce biata timpa s-ar fali cu stupiditatea ei: "priviti-ma cit de puternica si fara complexe sunt!" Tigrul o maninca, fireste, iar din ramasitele ei se va satura hiena...
Eu, sigur ca, vorbesc de caprioara cea inocenta... Si fiece fata fu macar o data o caprita, ca dupa ce tigrul sau hiena sau amindoua au tavalit-o binisor, biata caprioara se transforma in...in nimic!
Problema tineretului de azi este ca ei vor sa se maturizeze, sa devina adulti si sa fie independenti inainte de-a fi pregatiti efectiv pentru asta. Ei vor sa zboare mai inainte de-a le creste aripi. Unii n-au de ales, altii au de ales si aleg "libertatea". Ei, zburind foarte aproape de pamint, se lovesc napraznic de toate relele; se zbat in libertatea lor (care in cazul lor se numeste doar singuratate)ca intr-un carusel care or ii va ucide, or ii va mutila sufleteste. Pentru ca, cind nu e nimeni sa te sustina si sa te protejeze cu dragoste si intelegere, incepi sa accepti compromisul, iar compromisul, dragilor, e inceputul sfirsitului...
Asa se explica de ce o multime de femei par cu cel putin 10 ani mai batrine decit sunt si de ce o serie intreaga de barbati isi parasesc sotiile urmind calea unor ratacite...
Eu nu vorbesc din propria experienta, fiindca eu am avut noroc, dar cunosc numeroase cazuri de anormalitati de felul acesta.
De ce barbatii le prefera pe "fetite"? Fiindca responsabilitatea lor e egala cu zero. Cind vine ea copila si se ofera, se da inainte ca el sa-i ceara sau sa-si doreasca cu adevarat, raspunderea lui in raport cu "fetita" este nula. Ceva de genul: "o mai, ce o mai si apoi plec acasa!"
De ce a optat ea, femeia, pentru o asemenea "egalitate", mi-e greu sa inteleg?!
Eu nu-s adepta casatoriei, eu cred sincer ca o femeie trebuie sa fie pe picioarele ei si ca fericirea se gaseste in tine si nu trebuie sa fie neaparat in corelatie cu un "el" sau cu o "ea".
Va amintiti, voi ce-l citirati pe Dan Puric?
- "Pentru cine pictezi?
- Pentru oameni...
- Dar oamenii te vor dezamagi! Eu pictez pentru Dumnezeu!"
Asta nu inseamna ca sunt impotriva casatoriei sau a iubirii. Dar ce fel de iubire e aceea care te obliga sa faci atitea compromisuri?!
Va imaginati daca eu m-as fi maritat cu un batrin bogat? Cred ca mi-as fi pierdut mintile de durerea sufletului meu. Banii obtinuti, confortul material cistigat printr-un asemenea neant, m-ar fi distrus interior. Or fi si cazuri de iubire printre perechile astea penibile, dar ele sunt doar exceptia care, nu-i asa, intareste regula.
In realitate, ca sa ma intorc la ideea de calau-victima de la inceput, cauza pentru care fetele astea si-au pus partea moale la dispozitia lui cui da mai mult sau chiar pe gratis, prin urmare, cauza sta intr-un urias complex de inferioritate cu care aceasta tinerime s-a nascut. Parintii si bunicii lor le-au transmis genetic acestor copii toate frustrarile si compromisurile lor, iar ei le traiesc ca pedeapsa.
Caderea aceasta in abis a copiilor timpului nostru (a unora, fireste) este rezultatul categoric al faptelor "alor batrini". Ei au stat, au fost obligati sa stea in genunchi si sa fie umiliti, progeniturile lor accepta benevol si cu entuziasm batjocorirea!...
Lasitatea, frica, neputinta, rautatea, cruzimea, ticalosia bunicilor o platesc azi nepotii sau stranepotii lor! Si culmea, complet inconstient, cu "mindrie" si totala lipsa de respect fata de ei insisi.
Am auzit mai demult o gaina de asta de se da doamna: "Principiul meu e ca n-am principii!" Si era toata doar o fala, nefericita de ea!